Un conflict monoton? Războiul cel Lung și asediile (1593-1606)

În monumentala sa lucrare consacrată Mediteranei epocii lui Filip al II-lea Fernand Braudel definea înfruntarea dintre habsburgi și otomani (1593-1606) drept „un război monoton” a cărui derulare a constat în puține bătălii decisive (printre excepții Sisak-1593, Mezőkeresztes-1596, acțiunile lui Mihai Viteazul), fiind dominat – în schimb – de „o serie de asedii, de orașe cucerite prin surprindere, predate, salvate, împresurate, despresurate, fără să rezulte vreodată mare lucru din toate acestea”.  La o privire rapidă părerea savantului francez ar fi greu de contestat. În plus concluzia ar coincide cu punctul de vedere al multor istorici militari pentru care, cu excepțiile de rigoare, generalii secolelor XVI-XVII au fost lipsiți de o viziune strategică. Comunicarea va încerca să nuanțele această perspectivă negativă. Pornind de la o observație avută în vedere de David Croxton pentru „Războiul de 30 de ani” se poate argumenta că strategia „Războiului cel Lung” a fost rezultatul constrângerilor logistice care au obligat cele două tabere să desfășoare cu resurse operațiuni militare cu resurse limitate și pe o perioadă la câteva luni pe an. Totodată, a existat – cel puțin în unele cazuri – o diferență majoră între obiectivele ideale fixate de guvernați (Viena, pentru tabăra otomană respectiv Buda, pentru curtea de la Praga) și evoluția situației militare pe diferite fronturi de luptă. Adaptarea rapidă a ambelor tabere la mutațiile intervenite „la fața locului”, sugerează că, măcar unii dintre comandanți, au avut o înțelegere strategică a situației. În sfârșit, la nivel „microscopic” Asediile au putut influența decisiv carierele unor oameni, au fost în măsură să schimbe din mers planurile de campanie pentru un anumit sezon, au frânt irevocabil vieți și destine. Totodată, asediile au presupus, de o parte și de alta a zidurilor, deopotrivă forță și inteligență; asediați și asediatori au recurs la nenumărate stratageme pentru a izbândi, au făcut apel la o mulțime de șiretlicuri pentru a ghici și dejuca intențiile vrăjmașului, au urmărit să uzeze deopotrivă puterile și moralul adversarului