Studii și Materiale de Istorie Medie, vol. XLI, 2023

Ioan-Aurel POP, Alexandru SIMON, Sabotaj al cruciadei antiotomane sau necesitate politică italiană? Un raport al lui Leonardo Botta din 27 iulie 1475 [Sabotage of the Anti-Ottoman Crusade or Italian Political Necessity? A Report by Leonardo Botta from 27 July 1475] [SMIM, XLI, 2023, pp. 9-17]

https://www.doi.org/10.62616/SMIM.2023.01 

The full text is available on CEEOL/ Textul integral al studiului poate fi accesat prin CEEOL: https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=1223746

On 27 July 1475, Leonardo Botta, Milan’s representative in Venice, wrote to his master, Duke Galeazzo Maria Sforza. He informed him that he had convinced Florence’s envoy in the Laguna, Luigi Guicciardini, not to inform the Serenissima that his Signoria had received Pope Sixtus IV’ recent message. The Papal brief had been sent on 1 July, at the request of Venice in the support of Stephen III of Moldavia, the favourite of the republic.

Botta’s task had been relatively easy. Guicciardini was a close associate of the Sforzas and former podestà of Milan. In all likelihood, he had been in possession of the Papal brief for some time. But Guicciardini had been in doubt whether or not to let Venice know that Sixtus IV had fulfilled her demand and written even to usually pro-Ottoman Florence.

Nevertheless, Botta was not very comfortable with his actions. He conveyed a series of explanations to Sforza. For Italian reasons, the duke was highly interested in the events in the (South-) East, as well as sceptical of the real outcome of anti-Ottoman warfare (not to mention his – reasoned – reluctance towards crusading and crusader ideals and aims).

Was Botta’s endeavour an act of sabotage of the anti-Ottoman crusade proclaimed by Sixtus IV or a diplomatic deed emerged from Italian political needs? Botta was otherwise highly supportive of anti-Ottoman warfare, as well as – genuinely – found of Stephen III. Botta felt that his action was sabotage. Nevertheless, the experienced Botta did it. Milan could not afford that Venice’s Italian standing is improved through crusading in the East.

From Sforza’s perspective (whose response to Botta’s report remains unknown), Botta’s enterprise was acceptable (he did not ”recall” Botta). Sforza had sympathy for Stephen and his anti-Ottoman resilience (in return, on both crusader and Italian soil, Sforza could not stomach Matthias Corvinus). Yet Italian matters took precedence. The duke could not take the chance that any (Papal) advantage was given to the double-dealing Serenissima.

At that time, Venice had a six months truce with the Porte, made possible by the major anti-Ottoman victory of her protégé, Stephen, in January 1475. The truce had eased the Ottoman conquest of Genoese Caffa in the Crimea, in early June. The fall of Caffa had sent shock-waves – via Stephen too – across Italy, where Genoa was Milan’s dominium.

Under these circumstances, it could be argued that Milan attempted to respond in kind to Venice’s policies by foiling/ sabotaging her own anti-Ottoman designs centred around Stephen III of Moldavia. Such a hypothesis requires however additional proof. At present, we know only of two – identical – messages sent by Sixtus IV, at Venice’s request, on 1 July 1475: to the Signoria of Florence (the fief of his soon to be mortal enemies, the Medici) and to Ludovico III il Turco, margrave of Mantua (whose son, Cardinal Francesco, was later to arbitrate the feud arisen between Matthias Corvinus, supported by Naples, and Stephen III, backed by Venice, over the allocation of Italian anti-Ottoman crusader funds).

Keywords: Leonardo Botta; Luigi Guicciardini; Galeazzo Maria Sforza; Stephen III of Moldavia; crusading; diplomacy.

***

La 27 iulie 1475, Leonardo Botta, reprezentantul Milanului la Veneţia, i-a scris stăpânului său, ducele Galeazzo Maria Sforza. Îl informa că l-a convins pe solul Florenţei în Lagună, Luigi Guicciardini, să nu o informeze pe Serenissima că Senioria sa a primit recentul mesaj al papei Sixt al IV-lea. Scrisoarea papală fusese trimisă la 1 iulie, la cererea Veneţiei în sprijinul lui Ştefan al III-lea al Moldovei, favoritul republicii.

Misiunea lui Botta fusese relativ uşoară. Guicciardini era un apropiat al familiei Sforza şi fost podestà (primar) al oraşului Milano. După toate probabilităţile, el se afla de ceva timp în posesia scrisorii papale. Dar Guicciardini avusese dubii dacă să anunţe sau nu Veneţia că Sixt al IV-lea îi îndeplinise cererea şi scrisese chiar şi Florenţei, de obicei pro-otomane.

Cu toate acestea, Botta se îndoia de justeţea demersului său. El i-a transmis o serie de explicaţii lui Sforza. Din cauza situaţiei din Italia, ducele era foarte interesat de evenimentele din (Sud-)Est, dar şi sceptic în ceea ce priveşte rezultatul real al războiului antiotoman (ca să nu mai vorbim de reticenţa sa - motivată - faţă de cruciadă şi faţă de idealurile şi scopurile acesteia).

A fost demersul lui Botta un act de sabotaj al cruciadei antiotomane proclamate de Sixt al IV-lea sau o acţiune diplomatică apărută din necesităţile politicii italiene? În rest, Botta a fost un susţinător al războiului antiotoman, precum şi un adevărat simpatizant al lui Ştefan al III-lea. Botta considera acţiunea sa drept una de sabotaj. Cu toate acestea, experimentatul Botta a făcut-o. Milanul nu-şi putea permite ca poziţia Veneţiei să fie consolidată prin cruciada din Răsărit.

Din punctul de vedere al lui Sforza (al cărui răspuns la raportul lui Botta rămâne necunoscut), demersul lui Botta era acceptabil (nu l-a „rechemat" pe Botta). Sforza simpatiza cu Ştefan şi cu rezistenţa sa antiotomană (în schimb, atât pe pământ cruciat, cât şi pe pământ italian, Sforza nu-l putea suporta pe Matei Corvin). Cu toate acestea, chestiunile italiene au avut prioritate. Ducele nu-şi putea asuma riscul ca vreun avantaj (papal) să fie acordat Serenissimei, care era duplicitară.

În acel moment, Veneţia avea încheiat un armistiţiu de şase luni cu Poarta, posibil datorită marii victorii antiotomane din ianuarie 1475 a protejatului ei, Ştefan. Armistiţiul a facilitat, la începutul lunii iunie, cucerirea otomană a Caffei genoveze din Crimeea. Căderea Caffei a trimis unde de şoc – şi prin Ştefan - în întreaga Italie, unde Genova era dominium-ul Milanului.

În aceste circumstanţe, se poate afirma că Milanul a încercat să răspundă în acelaşi mod politicilor Veneţiei, prin zădărnicirea planurilor antiotomane, centrate în jurul lui Ştefan al III-lea al Moldovei. O astfel de ipoteză necesită însă dovezi suplimentare. În prezent, cunoaştem doar două mesaje - identice - trimise de Sixt al IV-lea, la cererea Veneţiei, la 1 iulie 1475: către Senioria Florenţei (fieful viitorului său duşman de moarte, Medici) şi către Ludovic al III-lea il Turco, marchizul Mantovei (al cărui fiu, cardinalul Francesco, avea să arbitreze mai târziu disputa apărută între Matei Corvin, susţinut de Napoli, şi Ştefan cel Mare, susţinut de Veneţia, cu privire la alocarea fondurilor italiene pentru cruciadele antiotomane).

Cuvinte cheie: Leonardo Botta; Luigi Guicciardini; Galeazzo Maria Sforza; Ştefan cel Mare; cruciadă; diplomaţie