Studii și Materiale de Istorie Medie, vol. XLI, 2023

Adrian A. RUSU, Mănăstirea Bistriţa (Neamţ) şi Alexandru cel Bun. Revizii de interpretare [The Monastery of Bistriţa (Neamţ) and Alexander the Good. Revising of Interpretation] [SMIM, XLI, 2023, pp. 187-228]

https://www.doi.org/10.62616/SMIM.2023.08 

The full text is available on CEEOL/ Textul integral al studiului poate fi accesat prin CEEOL: https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=1224135 

Between 2017-2022, the Bistriţa monastery (Moldavia) was subjected to an extensive renovation, which assumed archaeological supervision. As a result, a number of new data and materials were unearthed enabling a different understanding of some elements of the history of the place. A part of these are developed in these pages.

1. When and how did the history of the monastery begin. Subsuming the historical and archaeological data confirms the foundation of the monastery took place around 1407, on a territory, where earlier wooden structures did not exist. The general context is related to the very beginning of the state organization and church life in the Principality of Moldavia. The monastery has interesting data and a scenario can be put forward according to which an association with the Neamţ monastery had existed and its liturgical endowment, except its landed estates, were offered by the lordship. Secular power had an overwhelming role in the construction of the monastery, through all the levers it had at hand (appointing a task force, hiring and paying craftsmen, gathering materials and unskilled laborers).

2. How did the first church, raised by Alexandru cel Bun, look like. The remains of the first church were found, when the restoration of the drains around the current church took place. It was observed that these were in a neglected state from the beginning and partially even destroyed by the 20^th century drains.

For unknown reasons, the old church had been radically rebuilt. However, there is reason to believe that part of the masonry was preserved and the intervention touched upon through a remodeling around these, in the time of Ştefan cel Mare (Stephen the Great).

For the same first church, the construction level and the lack of scaffolding traces were observed and assessments were made for the use of several construction materials. Concerning the latter, well-dated stone frames are missing yet, ceramic pavements, fragments of frescoes and glass window arrangements exist. These demonstrate a significant plethora of masters of gothic architecture, that came from the west, but also rather Balcanic than Byzantine decorative contributions, and implications of a ‘Pontic art’ (resulted from a Greek-Genovese-Tartar/Oriental cultural synthesis).

3. Pavements from marble spolia and the relationship with the Byzantine Empire. A special study was published to demonstrate that white marble plaques with Antique and early Christian motifs arrived to Bistriţa from the Byzantine Empire, through the direct relation of Alexandru cel Bun. The resumption of the analysis found that these spolia, used in the church only as simple tiles, were also found in the extension of the church ordered by ruler Alexandru Lăpuşneanu, in the middle of the 16^th century. As a result, all previously imagined chronological and relational construction falls apart. Only hypothetically can one presume that the marble floors also existed in the first church. Which church also had floor tiles made from molded and glazed bricks.

The antique spolia have a long history in Moldavia. They were used consistently in the 15^th – 16^th centuries, by a series of rulers for several different foundations. They were the subject of long-distance trade, which certainly also involved the use of marble for the preparation of quality lime.

4. The grave of Alexandru cel Bun? The excavation of the interior tombs of the church has a relatively long history. In 1932, several fragments of garments, sewn with threads of precious metal, were collected from the same place. It was known that Alexandru cel Bun was buried in Bistriţa, so the remains were automatically attributed to his tomb.

However, the analyses of the historians who dealt with the clothes were from the beginning uncertain in attributing those remains to a limited period, the first half of the 15^th century. It turned out that the analogies slightly raised above this limit and the garments were clearly influenced by Renaissance art.

These data corroborated with the general layout of the tomb, reminiscent of the tomb of Ştefan cel Mare in the Putna monastery, the absence of any funerary sign dedicated to Alexandru cel Bun, but the presence of a serious arrangement dedicated to the namesake son of Ştefan cel Mare, determines that the tomb considered to be the founders belong more correctly to a later tomb, of a successor prince, without a reign.

5. The ‘princely house’ of Alexandru cel Bun. On the western side of the premises, almost in the axis of the church, the archaeological research found, between 1970-1973, the ruins of a rectangular building. This was interpreted as a cellar, although the exterior and interior contemporary levels did not indicate this. The building had a set of carefully arranged windows, a long seating bench and above all, painted elements on the preserved walls up to 1.50 m high.

It needs to be stated here, that a ‘painted cellar’ cannot be accepted but rather a ground floor of a noble residence. Unfortunately, due to unjustified negligence, the testimony of these frescoes is reduced to only one photograph. They appear to have represented the folds of a large drapery with stylized and geometric ornaments. The frescoes do not exist anymore, it seems that after heavy rains they all disintegrated, since the ruin was not protected in any way. What is preserved in the walls of the cellar access, in the north, are blocks with fresco fragments repositioned from the first demolished monastic church

The entire archaeological inventory is rediscussed, signaled in general terms, and the conclusion is that these cannot be linked automatically or only to this construction. The entire ceramic material (stove tiles and pottery) characterizes a large surface of the perimeters and what is more important, that they come from workshops which functioned not very far away, towards the south, inside the curtain walls.

The history of the building probably ended in 1476, after an Ottoman intervention. Years after the destruction a new ‘palace’ (monastery) appeared immediately in parallel towards the west. From this only its northern part exists, while its southern part is outlined as a ruin on the ground. The older building had a different fate, it was emptied and became a real cellar. Its historical-touristic recovery took place in 2022, by marking its walls on the ground and through its new pavements.

Keywords: Bistriţa Monastery; Alexandru cel Bun (Alexander the Good); medieval architecture; marble decoration; tombs; 15^th century; Moldavia.

***

Între anii 2017 şi 2022, Mănăstirea Bistriţa (Moldova) a fost supusă unui amplu proces de primenire care a implicat supervizare arheologică. Drept rezultat, au fost scoase la iveală o serie de date şi materiale noi care au permis o înţelegere diferită a unor elemente din istoria locului. O parte sunt analizate în aceste pagini.

1. Când şi cum a început istoria mănăstirii. Subsumarea datelor istorice şi arheologice confirmă faptul că întemeierea mănăstirii a avut loc în jurul anului 1407, pe un loc unde nu existaseră construcţii din lemn. Contextul general este legat chiar de începutul organizării statale şi a vieţii ecleziastice în Principatul Moldovei. Despre mănăstire s-au păstrat date interesante şi se poate avansa ipoteza potrivit căreia ar fi existat o asociere cu mănăstirea Neamţ, iar înzestrarea cu obiecte liturgice a fost făcută de către domnie, cu excepţia moşiilor sale. Puterea seculară a avut un rol covârşitor în construcţia mănăstirii, prin toate mijloacele pe care le avea la îndemână (numirea unei echipe de lucru, angajarea şi plata meşterilor, strângerea de materiale şi muncitori).

2. Cum arăta prima biserică ridicată de Alexandru cel Bun. Rămăşiţele primei biserici au fost localizate cu ocazia refacerii canalizărilor din jurul actualei biserici. S-a constat că acestea nu se găseau într-o stare bună, fiind parţial distruse şi de drenurile construite în secolul al XX-lea.

Din motive necunoscute, vechea biserică fusese reconstruită integral. Cu toate acestea, există motive să credem că o parte din zidărie a fost păstrată şi intervenţia a fost realizată printr-o remodelare în jurul ei, în vremea lui Ştefan cel Mare.

Pentru aceeaşi primă biserică s-a observat nivelul de construcţie şi lipsa urmelor de schele şi s-au făcut evaluări privind utilizarea mai multor materiale de construcţie. În privinţa acestora din urmă, lipseşte o datare corectă a ancadramentelor de piatră, dar există, totuşi, pavajele ceramice, fragmentele de fresce şi ancadramentele de ferestre din sticlă. Acestea atestă prezenţa unei pleiade semnificativă de meşteri ai arhitecturii gotice, care au venit din vest, dar şi contribuţiile decorative mai degrabă balcanice decât bizantine, precum şi influenţele unei „arte pontice” (rezultată dintr-o sinteză culturală greco-genovez-tătară/orientală).

3. Pardoseli din spolia de marmură şi relaţia cu Imperiul Bizantin. Un studiu special a fost publicat pentru a demonstra că plăcile de marmură albă cu motive antice şi paleocreştine au ajuns la Bistriţa din Imperiul Bizantin, prin relaţia directă cu Alexandru cel Bun. Prin reluarea analizei s-a constatat că aceste spolia, folosite în biserică doar ca simple plăci, au fost găsite şi în extinderea bisericii comandată de Alexandru Lăpuşneanu, la mijlocul secolului al XVI-lea. Ca urmare, toată construcţia cronologică şi relaţională imaginată anterior se destramă. Doar ipotetic, se poate presupune că pardoselile de marmură au existat şi în prima biserică. Care biserică avea şi ea pardoseală din cărămizi turnate şi smălţuite.

Spolia antice au o istorie îndelungată în Moldova. Ele au fost folosite în mod constant în secolele XV-XVI, de o serie de domni pentru diferite ctitorii. Ele făceau obiectul comerţului la distanţă, care cu siguranţă presupunea şi utilizarea marmurei pentru prepararea varului de calitate.

4. Mormântul lui Alexandru cel Bun? Săpăturile efectuate la mormintele din interiorul bisericii au o istorie relativ lungă. În 1932 au fost colectate, din acelaşi loc, mai multe fragmente de veşminte, cusute cu fire de metal preţios. Se ştia că Alexandru cel Bun a fost înmormântat la Bistriţa, aşa că rămăşiţele au fost automat atribuite mormântului său.

Analizele istoricilor care au cercetat aceste veşminte au fost de la bun început inexacte în a atribui acele rămăşiţe vestimentare unei perioade clare, prima jumătate a secolului al XV-lea. Prin analogii, această limită a fost extinsă, iar veşmintele erau clar influenţate de arta renascentistă.

Aceste date coroborate cu aspectul general al mormântului, care aminteşte de cel al lui Ştefan cel Mare de la mănăstirea Putna, absenţa oricărui semn funerar dedicat lui Alexandru cel Bun, dar prezenţa unui aranjament dedicat fiului omonim al lui Ştefan cel Mare, arată că mormântul atribuit ctitorilor este mai târziu şi că ar aparţine, mai probabil, unui urmaş la tron care nu a mai apucat să domnească.

5. „Casa domnească” a lui Alexandru cel Bun. Pe latura vestică a incintei, aproape de axul bisericii, cercetările arheologice au descoperit, între anii 1970-1973, ruinele unei clădiri dreptunghiulare. Aceasta a fost interpretată ca fiind o pivniţă, deşi nivelurile contemporane exterioare şi interioare nu indicau că edificiul ar fi fost îngropat. Clădirea avea un set de ferestre atent dispuse, o bancă lungă şi, mai ales, elemente pictate pe pereţii conservaţi, cu o înălţime de până la 1,50 m.

Trebuie precizat aici că nu poate fi acceptată ideea unei „pivniţe pictate”, ci, mai degrabă, este vorba de un parter al unei reşedinţe/curţi domneşti. Din păcate, din cauza unei neglijenţe nejustificate, mărturia acestor fresce este redusă la o singură fotografie. Ele par să fi reprezentat faldurile unei mari draperii cu ornamente stilizate şi geometrice. Frescele nu mai există, se pare că s-au dezintegrat toate în urma unor ploi abundente, ruinele clădirii nefiind protejată în vreun fel. Ceea ce se păstrează din pereţii accesului în pivniţă, în partea de nord, sunt blocuri cu fragmente de frescă repoziţionate din prima biserică monahală demolată.

Întregul inventar arheologic este rediscutat, semnalat în termeni generali, iar concluzia este că nu pot fi legate în mod automat sau doar de această construcţie. Întregul material ceramic (cahle şi ceramică) caracterizează o mare suprafaţă a perimetrelor şi, ceea ce este mai important, arată că acestea provin din ateliere care au funcţionat nu foarte departe, spre sud, în interiorul curtinei.

Istoria clădirii s-a încheiat probabil în 1476, după o intervenţie otomană. La câţiva ani după distrugere, un nou „palat” (mănăstire) a apărut imediat în paralel, spre vest. Din aceasta nu mai există decât partea sa nordică, în timp ce partea sa sudică se vede ca o ruină. Clădirea mai veche a avut o altă soartă, a fost golită şi a devenit cu adevărat pivniţă. Recuperarea sa istorico-turistică a avut loc în 2022, prin marcarea zidurilor sale pe teren şi prin pavaje noi.

Cuvinte-cheie: Mănăstirea Bistriţa; Alexandru cel Bun; arhitectură medievală; decoraţii de marmură; morminte; secolul al XV-lea; Moldova.