Studii și Materiale de Istorie Medie, vol. XLI, 2023

Alexandru-Florin PLATON, Trepetnicele „de semnile omineşti” şi divinaţia fiziognomonică în cultura populară română (sec. XVIII - începutul sec. XIX) [Forecasting Books of Bodily Manifestations and Physiognomic Divination in Romanian Popular Culture (18^th - early 19^th c.)] [SMIM, XLI, 2023, pp. 125-186]

https://www.doi.org/10.62616/SMIM.2023.07

The full text is available on CEEOL/ Textul integral al studiului poate fi accesat prin CEEOL: https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=1224134 

Les «Â trepetnic »Â (du mot slave trepet qui signifie «Â spasme ») sont des prédictions déduites des mouvements incontrôlables des membres du corps, interprétés comme des signes à caractère divin. Ce sont des textes rédigés en forme de liste, où chaque partie du corps est énumérée de haut en bas, depuis la tête jusqu’aux doits des pieds, le spasme de chaque membre étant mis en corrélation avec un présage particulier. Ce type de prédictions fait partie de la palmomantie – catégorie divinatoire très ancienne, d’origine assyro-babylonienne, qui est passée, au cours des siècles, par l’entremise de la culture hellénistique, dans le monde slave des Balkans et de la Russie. Dans les Pays Roumains, la littérature palmomantique provient du monde slave des Balkans, le document le plus ancien appartenant à cette catégorie, conservé jusqu’aujourd’hui, étant daté de 1639. Partout où ils ont été documentés, y compris en Roumanie, ces documents ont la même structure, à savoir en forme de liste. Les «Â trepetnic » roumains sont manuscrits et, à quelques exceptions près, ils sont totalement inédits. Découverts par le philologue Moses Gaster à la fin du XIXe siècle (le premier à en signaler l’importance en publiant deux pièces), les «Â trepetnic » ont aussi retenu l’attention (mais de façon marginale) du philologue N. Draganu. Dans la seule étude que celui-ci leur a consacré (en 1921-1922), il a publié la plus ancienne de ces pièces (datant de 1639) qui, à son avis, a servi comme modèle à tous les autres documents de la même catégorie. Après lui, aucun historien ou philologue ne s’est plus intéressé aux «Â trepetnic », à part Mme Olga Şerbănescu en 1995-1996 et M. Gabriel Mihăilescu en 2011.

Les «Â trepetnic » publiés par nous dans la présente étude (une pièce imprimée de 1816 et cinq pièces manuscrites, datant, de façon estimative, du milieu et de la fin du XVIIIe siècle) sont tous inédits. Comme les autres documents de la même catégorie (à part ceux – très nombreux – qui, à partir du XIXe siècle, ont commencé à être imprimés), ils font partie des livres manuscrits (intitulés par les archivistes miscellanées), où ils cohabitent avec d’autres écrits, également anonymes, comme, par exemple, des fragments religieux à caractère apotropaïque, liste de médicaments naturistes, tableaux des signes zodiacaux, talismans etc. – tous appartenant à ce que les spécialistes nomment «Â culture populaire ». Vu que les prédictions contenues dans ces documents sont intimement liées au corps, nous avons proposé de les considérer comme étant non seulement du ressort de la palmomantie, mais aussi de la physiognomonie. C’est pourquoi nous avons désignés ces présages comme des «Â divinations physiognomoniques ». Le motif tient au fait que, tant dans l’Antiquité qu’au Moyen Âge, la physiognomonie n’était pas utilisée seulement pur déchiffrer le caractère d’une personne sur la base des traits de son visage et de son corps, mais aussi pour prédire le type d’attitude et de comportement que cette personne pouvait adopter à l’avenir.

Les «Â trepetnic » que nous avons choisi pour cette étude ont des traits semblables à tous les autres documents similaires : énumération du haut en bas des parties du corps, chaque partie étant accompagnée d’une prédiction particulière, inversion occasionnelle du type (bon ou mauvais) du présage, lié à la partie droite ou gauche du corps (parties considérées, par la tradition, comme positive, respectivement négative), caractère extrêmement varié des prédictions, en relation avec les aspects les plus courants de la vie quotidienne (naissance d’un enfant, maladie, mariage, richesse ou pauvreté, réussite dans les affaires….) etc. À part ça, les prédictions concernent exclusivement les hommes, les femmes n’y étant pas, que dans quelques cas, concernés. Une particularité des «Â trepetnic » roumains, déduite de la comparaison avec les «Â trepetnic » slaves des Balkans et russes c’est – nous semble-t-il – le caractère presqu’exclusivement positif des présages associés aux mains: si, dans les cas des autres membres du corps, ces présages sont mélangés (positifs et négatifs, n’importe la partie – droite ou gauche – à laquelle ils sont liés), les prédictions en relation avec les deux mains sont, de façon presqu’invariable, positives. Ceci est dĂť, croyons-nous, au rôle très important que les mains jouaient dans la vie quotidienne des milieux populaires (voir paysans) d’autrefois, comme outils indispensables au travail et à l’obtention de la nourriture de chaque jour.

Ceci n’est qu’un des possibles traits distinctifs des «Â trepetnic » roumains, à qui pourraient s’ajouter d’autres au fur et à mesure du progrès dans l’étude de ce vaste corpus palmomantique ou de physiognomonie divinatoire, très peu connu et qui reste encore à explorer.

Mots-clefs: «Â trepetnic »; divination physiognomonique; culture populaire; littérature palmomantique; Pays Roumaines.

***

„Trepetnicele” (din cuvântul slav trepet care înseamnă „spasm”) sunt predicţii deduse din mişcările incontrolabile ale membrelor corpului, interpretate ca semne cu caracter divin. Sunt texte scrise sub forma unei liste, în care fiecare parte a corpului este prezentată de sus în jos, de la cap până la degetele picioarelor, spasmul fiecărui membru fiind pus în legătură cu un anumit semn prevestitor. Acest tip de predicţie face parte din palmomanţie – categorie divinatorie foarte veche de origine asiro-babiloniană, care a trecut de-a lungul secolelor, din cultura elenistică, în lumea slavă din Balcani şi din Rusia. În Ţările Române, literatura palmomantică provine din lumea slavă a Balcanilor, cel mai vechi document aparţinând acestei categorii, păstrat până astăzi, datând din 1639. Oriunde au fost atestate, inclusiv în România, aceste documente au aceeaşi structură, adică sub forma unei enumerări. Trepetnicele româneşti sunt scrise de mână şi, cu câteva excepţii, sunt complet necunoscute. Descoperite de filologul Moses Gaster la sfârşitul secolului al XIX-lea (primul care le-a subliniat importanţa publicând două asemenea piese), trepetnicele au reţinut atenţia (dar într-un mod marginal) şi filologului N. Drăganu. În singurul său studiu despre ele (1921-1922), el a publicat cea mai veche dintre aceste piese (datând din 1639) care, în opinia sa, a servit drept model pentru toate celelalte documente din aceeaşi categorie. După el, niciun istoric sau filolog nu a mai fost interesat de problematica trepetnicelor, cu excepţia doamnei Olga Şerbănescu în 1995-1996 şi a lui Gabriel Mihăilescu în 2011.

„Trepetnicele” publicate de autor în acest studiu (o piesă tipărită din 1816 şi cinci manuscrise, datate într-o manieră estimativă de la mijlocul până la sfârşitul secolului al XVIII-lea) sunt toate inedite. Ca şi celelalte documente din aceeaşi categorie (în afară de cele - foarte numeroase - care au început să fie tipărite începând cu secolul al XIX-lea), ele fac parte din cărţile manuscrise (intitulate de arhivişti miscelanee), unde sunt inserate şi alte scrieri, de asemenea anonime, cum ar fi, de exemplu: fragmente religioase de natură apotropaică, listă de medicamente naturiste, tabele ale semnelor zodiacale, talismane etc. – toate aparţinând a ceea ce specialiştii numesc „cultura populară”. Deoarece predicţiile conţinute în aceste documente sunt strâns legate de corp, ne-am propus să le considerăm ca aparţinând nu numai în domeniului palmomanţiei, ci şi al fiziognomoniei. De aceea am considerat aceste prevestiri ca fiind „divinaţii fiziognomonice”. Motivul pentru aceasta este că, atât în Antichitate, cât şi în Evul Mediu, fiziognomonia nu a fost folosită doar pentru a descifra caracterul unei persoane, pe baza trăsăturilor faciale şi corporale, ci şi pentru a prezice tipul de atitudine şi comportament pe care persoana l-ar putea adopta în viitor.

„Trepetnicile” pe care le-am ales pentru acest studiu au caracteristici asemănătoare cu toate celelalte documente aparţinând acestei categorii: enumerarea de sus în jos a părţilor corpului, fiecare parte fiind însoţită de o predicţie particulară, inversarea ocazională (bună sau rea) a prevestirii, legată de partea dreaptă sau stângă a corpului (părţi considerate, prin tradiţie, cum ar fi natura pozitivă, respectiv negativă), caracterul extrem de variat al predicţiilor, în raport cu cele mai frecvente aspecte ale vieţii cotidiene (naşterea unui copil, boală, căsătorie, bogăţie sau sărăcie, succes în afaceri etc.) etc. În afară de asta, predicţiile se referă exclusiv la bărbaţi, femeile fiind menţionate doar în câteva cazuri. O particularitate a „trepetnicelor” româneşti, prin comparaţia cu cele din mediul slav al Balcanilor şi al ruşilor, este – ni se pare – caracterul aproape exclusiv pozitiv al semnelor asociate mâinilor: dacă, în cazul celorlalte mădulare ale corpului, aceste semne sunt amestecate (pozitive şi negative, indiferent de partea – dreaptă sau stângă – cu care sunt legate), predicţiile în legătură cu cele două mâini sunt, aproape invariabil, pozitive. Acest lucru se datorează, credem noi, rolului foarte important pe care mâinile l-au jucat în viaţa de zi cu zi a categoriilor sociale populare de altădată (sau chiar a ţăranilor), ca instrumente indispensabile pentru muncă şi pentru obţinerea hranei zilnice.

Aceasta este doar una dintre posibilele trăsături distinctive ale „trepetnicelor” româneşti, la care s-ar putea adăuga altele pe măsură ce se vor face progrese în cercetarea acestui vast corpus palmomantic sau al fiziognomoniei divinatorie, foarte puţin cunoscut şi care rămâne a fi încă cercetat.

Cuvinte-cheie: „trepetnic”; divinaţie fiziognomonică; cultură populară; literatură palmomantică; Ţările Române.